-
Tata plecase să mă caute, suferea de Alzheimerși nu-și mai amintea drumul înapoi spre casă. Peninsula are conturul mușcat de istorie,miezul fraged,iar pe rănile cicatrizate i-au crescut catedrale. Pe țărmuri,tinere fete își descheie cămășile,sărută obrazul mării,și fumează tutunul veacului viitor. Aici se râde mecanic,se îndrăgesc mai mult fotografiile soților,iar bărbații se ceartă prin telegrame. Cineva
-
https://emea01.safelinks.protection.outlook.com/?url=https%3A%2F%2Fovidiucornila.wordpress.com%2F2024%2F11%2F26%2Frevista-de-literatura-cuvant-romanesc-nr-11-noiembrie-2024%2F&data=05%7C02%7C%7Cec16d2cd2bbf4b7ead7708dd0e40fc1f%7C84df9e7fe9f640afb435aaaaaaaaaaaa%7C1%7C0%7C638682394458482215%7CUnknown%7CTWFpbGZsb3d8eyJFbXB0eU1hcGkiOnRydWUsIlYiOiIwLjAuMDAwMCIsIlAiOiJXaW4zMiIsIkFOIjoiTWFpbCIsIldUIjoyfQ%3D%3D%7C0%7C%7C%7C&sdata=HkEDw9%2BVq%2B83kM0nC1o0yKRwAqw1c1Y2lm%2BE5mIjvYM%3D&reserved=0
-
Și iarăși bate mama-n prag,ca un capitol șters de soare,un anotimp ce mi-a fost drag,un timbru vechi pe o scrisoare. De-aș mai cunoaște-o ca atunci,cu raiul ei topit în șoapte,cu ochii calzi de dor de prunciși-n palme doar cu mere coapte Ar fi pământul mult mai blând,mai calmă truda care doare,s-ar așeza și dor și
-
Sunt cincizeci de ani de când tata, cu înăspritele lui mâini și neodihna sub pleoape, m-a suit pe umeri într-o dimineață, și-a pornit cu mine pe drumuri umbrite de vremi. Soarele arunca doar promisiuni pe sub coroanele pomilor. Drumurile își gârboveau vertebrele nesfârșite peste dealuri. Fragii deschideau pleoape roșii, liniștea tremura printre frunze, iar inima
-
NAVETIȘTII Autobuzul a sosit nins ca un brad de Crăciun și poleit cu dantele de gheață pe la ferestrele mereu murdare. Atrași ca pilitura de fier către un magnet lacom de noi achiziții, navetiștii s-au orientat grăbiți către ușa din față a măgăoii. Și dintr-o dată, îndârjirea a devenit dramatică, o busculadă efervescentă, ca
-
Trenurile se amestecă în triaje, cu graba timpului gonit de iubire. Se duc, se întorc, își caută linia fostelor veri, își tropăie macazul neatinșilor ani, se-agită, se pierd. Întind peste fragi, peste muri și lavandă, linii de fier. Oțelul inert te smulge din tine, din noapte, din zi, din visare, te scutură de muguri,
-
Pe câmpul de luptă, Vântu-și ia prada, Resturi de carne, de insulte, De frângeri. Nimeni nu strânge pariul de ieri. Plumbii ce zboară, Trimit înspre iad, Tineri fără surâs, Mame ce plâng… Nimeni nu știe de ce luptă, Execută doar, un instinct milenar. Destinu-i război. Arta, și ea e o luptă, Între a muri pentru
-
Nu era încă seară. Ce anume l-a atras pe tata, acolo unde pregăteam edificarea primei mele case, nu știu. Aveam șapte ani. Nu, tata n-a purtat niciodată o geantă plină de cărți, nici o haină țesută din mugurii primăverii. Niciodată nu m-a ajutat cu matematica, nici să disting între-e fiorii treziți de lectura primei cărți,
Gabriel Nan
Lumi literare, Poezie sau Istorii 